concert bucuresti 2010

                                       fara cuvinte...

 

   Romania se trezeste incet la viata dupa un weekend in care a fost rupta de orice realitate si a stat fata in fata cu nume imense. Sonisphere Romania a fost un eveniment colosal, unic, care va ramane in memoria colectiva pe termen lung. Cine a reusit sa faca slalom printre gratare cu mici si "rockeri" beti pusi pe "scandal", a reusit sa vada si sa auda exact ce trebuia. Fiind in Romania, fireste, au existat si numeroase minusuri organizatorice - de la numarul prea mic de toalete la sonorizarea proasta si foarte proasta de care au "beneficiat" unele trupe sau defectuoasa gestionare a spatiului. Nimic nu a putut insa diminua stralucirea unui eveniment care a lovit Bucurestiul cu forta unui meteorit - si a venit la fel de departe.

Ziua 2.

In jurul orei 15:15, cozile de la intrare erau deja uriase. Vita de Vie incepusera deja concertul si au reprezentat pentru multi un fel de coloana sonora pentru accesul in perimetrul dedicat festivalului. Destul de putina lume a fost atenta la show-ul oferit de Adi Despot & co., care au fost, insa, probabil, destul de satisfacuti de faptul ca pe aceeasi scena urmau sa urce, peste cateva ore, Metallica.

Setlist-ul ales a inclus cele mai cunoscute piese ale trupei si cateva track-uri de pe cel mai recent efort discografic, "Fetish", care au rasunat cu sclipiri post-grunge printre betoanele deocamdata reci din interiorul Romexpo. Vita de Vie au fost prezenti in continuare si in restul serii, prin intermediul glumelor de genul - "Pentru cine ai venit?" "Pentru Vita de Vie!".

Nori grei au plutit toata seara deasupra Romexpo, insa nici o picatura de ploaie nu s-a indurat sa strice (din nou) show-ul celor de la Metallica, cel care era in mintea tuturor. Chiar si in timp ce legendarii soldati ai genului thrash metal, Anthrax, puneau prima caramida la baza monumentalei catedrale sonore ce avea sa fie construita de "The Big Four".

   Tensiunea creste deja vertical, odata cu apropierea de Metallica. Este imposibil sa te mai misti, densitatea publicului este atat de mare incat ai noroc daca reusesti sa stai drept si cu ambele picioare pe pamant. Fumatorii de abia au unde sa isi arunce tigarile. Claustrofobie, agorafobie, atacuri de panica - toate se invartesc asemenea unor rechini la marginea psihicului. De la Normal Circle nu se vede aproape nimic.

Metallica au reprezentat intotdeauna un nume cu o rezonanta deosebita in Romania. Lansarea albumului auto-intitulat in 1991 nu a trecut neobservata de tinerii romani, discul supra-numit "The Black Album" prinzand foarte bine intr-un mediu social fragil, ostil, si care inca isi lingea ranile dupa socurile din decembrie 1989. Metallica au devenit in Romania un simbol al libertatii, al fortei comunitatii ca o reuniune de indivizi. Concertul din 1999 a fost unul dintre primele evenimente colosale pentru scena rock romaneasca si a ramas clasificat in arhivele memoriei cu un puternic iz de nostalgie. In 2008, situatia era deja alta, dar interesul nu a scazut deloc. In 2010, la cea de-a treia venire, Metallica au imbatranit, si orice live al lor trebuie savurat, contemplat inclusiv prin prisma trecutului si mai ales a viitorului. Metallica scartaie, sunt din pacate doar oameni, si in curand vor deveni o formatie-fosila. Am avut norocul sa-i vedem din nou vii, probabil pentru ultima data.

Dupa o asteptare torturanta (la propriu) de aproximativ o ora, show-ul a inceput. Este greu sa iti spui ca e real, mai ales daca te afli la distanta mare de scena, totul parand o experienta indirecta, de tip DVD. Metallica sunt energici, comunica mult cu publicul, si reusesc sa dea impresia ca se simt intr-adevar bine, fara ca totul sa para un teatru de dragul spectacolului. Hetfield calca stramb - "Come on, Budapest!" - dar publicul extaziat aproape ca nu observa. Publicul este static, nu exista nici o posibilitate de miscare din cauza aglomeratiei extreme, dar este pe aceeasi lungime de unda cu scena. Hetfield a promis in 2008 ca Metallica vor reveni, si au facut-o. Un plus la capitolul popularitate.

Cine si-ar fi inchipuit in 1983 ca Metallica vor avea show-uri cu artificii si efecte pirotehnice? Nivelul la care a ajuns aceasta ...formatie (deja termenul este impropriu) este unul aproape incontrolabil, si in multe randuri Metallica se clatina pe marginea granitei dintre valoarea artistica incontestabila a creatiilor muzicale proprii si un vedetism de tip hollywoodian care frizeaza penibilul. Totusi, live, americanii sunt autentici, sinceri, si reusesc sa intretina multimea, nepermitand nici o clipa de absenta a concentrarii asupra scenei. Si, desi nu poti sa nu le privesti un pic indoielnic, flacarile au punctat bine tensiunea pieselor, explozia sonora fiind dublata de una ...fizica. Mai mult, caldura acestora s-a simtit adanc in public, readucandu-ne aminte ca nu suntem in fata calculatorului.

Metallica au avut si cateva surprize mai mult decat placute pentru cei care cunosc in detaliu discografia trupei. 'Disposable Heroes' si 'Fight Fire With Fire' au fost introduse neasteptat in playlist, de obicei fiind preferate 'Ride The Lightning', 'The Four Horsemen' si 'Blackened'. Daca ar fi sa-l impartim pe albume, playlist-ul prezentat de Metallica la cea de-a treia prezenta in Bucuresti ar arata astfel:

- "Kill'em All" (1983) - 2 piese;
- "Ride The Lightning" (1984) - 4 piese;
- "Master Of Puppets" (1986) - 3 piese;
- "...And Justice For All" (1988) - 1 piesa;
- "Metallica" (1991) - 3 piese;
- "Load" (1996) - 0 piese;
- "ReLoad" (1997) - 1 piesa;
- "Garage Inc." (1998) - 1 piesa;
- "St. Anger" (2001) - 0 piese;
- "Death Magnetic" (2008) - 3 piese.

In total, mai bine de doua ore de Metallica. Singurele albume care au fost sarite la alcatuirea playlist-ului sunt "Load" si "St. Anger", probabil cele mai mari surprize discografice facute fanilor. Daca "Load" a socat la momentul aparitiei prin lipsa oricaror elemente thrash metal si sound-ul aproape alternative, "St. Anger" a fost la fel de criticat pentru productia primitiva, premierul lui Lars Ulrich si absenta solo-urilor.

Nici un moment de relaxare. Piesele de pe 'Death Magnetic' sunt primite foarte bine, sunand cel mai heavy din track-list - publicul este la curent cu evolutia trupei. Lipseste parca 'The Day That Never Comes', difuzata in repetate randuri pe ecranele de langa scena, intre show-urile oferite de Anthrax, Megadeth si Slayer. 'Disposable Heroes' starneste si ea un vuiet, iar multimea il ingana pe Hetfield:

"Back to the front,
You will do what I say, when I say,
Back to the front,
You will die when I say, you must die,
Back to the front,
You coward,
You servant,
You blindman."

'One' si 'Enter Sandman' sunt intensificate de efectele scenice iar 'Welcome Home (Sanitarium)' si inevitabila 'Nothing Else Matters' sunt primite in mod isteric de public. 'Fade To Black' beneficiaza si ea de o interpretare plina de continut. Hetfield este usor pueril dar simpatic - isi pune doua pene de chitara precum niste dinti de vampir - aducand aminte de "simbolul" Romaniei - Dracula. Bis-ul vine, fireste, dupa ce corzile vocale ale fanilor sunt puse la incercare. Acelasi lucru se intampla si pe 'Seek And Destroy', care incheie show-ul, la fel ca si in 2008. Formatia vine pe marginea scenei si arunca pene de chitara fanilor, iar multimea este atat de extaziata incat ofera un moment comic - suntem siguri insa ca Hetfield a priceput mesajul corect:

Hetfield: "Am I the only one who thinks Metallica should come back soon?"
Romexpo: "Yeaaaaaaaaaah!"

Playlist:

01. 'Creeping Death'
02. 'For Whom The Bell Tolls'
03. 'Fuel'
04. 'Disposable Heroes'
05. 'Fade To Black'
06. 'That Was Just Your Life'
07. 'Cyanide'
08. 'Sad But True'
09. 'Welcome Home (Sanitarium)'
10. 'All Nightmare Long'
11. 'One'
12. 'Master Of Puppets'
13. 'Fight Fire With Fire'
14. 'Nothing Else Matters'
15. 'Enter Sandman'

Bis:

16. 'Stone Cold Crazy' (Queen cover)
17. 'Hit The Lights'
18. 'Seek & Destroy'.

   aproape langa ei...vis implinit...

 

   Da, am fost pe scenă la 5-6 metri de Metallica. Am stat tot concertul în partea stângă, lângă pupitrul de sunet.  I-am văzut cum se pregătesc, cum fură câteva zeci de secunde de odihnă între două piese, cum schimbă instrumentele… a fost senzațional, cum ar zice proaspăt eliberatul DD. Preț de vreo 40 de minute, la un metru de mine a stat un rocker super-tatuat care a fumat țigără de la țigară. Abia într-un târziu am realizat că era…Kerry King, chitaristul de la Slayer.

 

 Am uitat să vă spun că înainte de concert, mi-am împlinit un vis din adolescență: i-am întâlnit pe cei patru. Am fost norocos și am dat mâna cu Hetfield și Ulrich. Cu Lars chiar am apucat să schimb câteva vorbe despre cel de-al treilea lor concert în România. Managerii  nu-i scapă din ochi nicio secundă. Sunt niște super-scârbe care latră tot timpul: “Fără fotografii și fătă autografe !” 

    si asta datorita unui prieten bun...