KILL EM ALL - 1983
În anul 1983, cu un nou chitarist principal, Kirk Hammett, Metallica intră în studioul din New York, pus la dispoziţie de către Megaforce Records, pentru a înregistra primul album.
" Metal Up Your Ass" avea să se numească, însă casa de distribuţie a considerat numele total inadecvat şi l-au refuzat, Cliff Burton a venit cu sugestia ca albumul să se numească "Kill’em All" nume ce întruchipa întru totul agresivitatea nemaiîntâlnită până atunci a albumului.
anesthesia - live 1983
JUMP IN THE FIRE - 1983
seek and destroy - live 1983
RIDE THE LIGHTNING - 1984
creeping death - live 1985
asta e...incepe gloria
“Kill’em All” nu a fost neapărat un mare succes din punct de vedere financiar, însă el vânduse 300.000 de exemplare, ceea ce era de-a dreptul incredibil pentru un label independent ca Megaforce. Succesul albumului a făcut ca Elektra Records, un label foarte important, să facă o ofertă de impresariere formaţiei. Oferta a fost acceptată, iar Metallica, însoţită de producătorul Flemming Rasmussen, s-a mutat într-un studiou din Copenhaga pentru a înregistra un nou album: Ride The Lighting – în continuare sub Megaforce Record
Albumul de debut al formaţiei a făcut din Metallica liderul mişcării Thrash. Cea mai mare formaţie din cele patru Mari ale Thrash-ului: Metallica, Anthrax, Megadeth (formaţie fondată de Mustaine) şi Slayer. Echilibrul şi corectitudinea adusă de Kirk formaţiei, atitudinea şi rifturile lui James, forţa lui Ulrich şi puterea bassului lui Burton, fac din “Kill’em All” un clasic, cel mai agresiv album rock de până atunci. În acest context ceea ce Metallica a făcut pe “Ride the Lighting” a surprins pe toată lumea.
Versurile erau mult mai clare, producţia era infinit mai bună, iar agresivitatea instrumentelor era dublată de cea a versurilor. Influenţa lui Burton era clară, progresul formaţiei fiind evident. Cliff era un muzician desăvârşit. Era singurul din formaţie care studiase cu adevărat muzica. El a avut o influenţă foarte mare asupra lui James. Cei doi devenind foarte, foarte apropiaţi. Acest lucru a dus la crearea unor cântece foarte puternice, atât ca versuri cât şi ca sunet.
Piesele “Creeping Death”, “Fight Fire With Fire”, “Treaped Under Ice” sau “Escape” reţin rapiditatea primului album, însă Ride The Lighting aduce în prim-plan cântece care conţin aranjamente simfonice precum “Fade to Black” sau piesa instrumentală, de aprope 9 minute ce va închide albumul “The Call of Ktulu”. Albumul conţine de asemenea şi piesele “Ride the Lighting” şi, una din favoritele publicului, piesa cântată aproape în fiecare concert “For Whom The Bell Tolls”.
Din punct de vedere al versurilor, Metallica aduce în prim-plan, în special, moartalitatea. Cântecul Ride the Lighting fiind despre pedeapsa capitală, moartea pe scaunul electric, şi neputinţa în care se află cel pus în situaţia de a fi omorât. În timp ce “Fade to Black” , cântec ce are probabil cea mai mare importanţă în istoria formaţiei, este despre sinucidere.
“Ride The Lighting” este un album progresiv, Heavy-Metal, ce arată influenţa pe care Kirk Hammett şi în special Cliff Burton o au în formaţie. Este considerat de mulţi specialişti în muzică, şi de o parte din fanii Metallica, cel mai bun album al lor. Şi chiar cel mai bun album Heavy-Metal al tuturor timpurilor. Este şi ultimul album pe care Dave Mustaine mai are credite (Ride the Lighting şi The Call of Ktulu fiind 2 cântece pe care s-au folosit riffturi scrise de către Dave)
Albumul are un mare succes în America. Şi face Metallica cunoscută şi în Europa. În 1984, Metallica va face primul turneu în Europa, în deschiderea formaţiei Venom. Turneul avea să se numească “Seven dates of hell”, (turneu început la Zürich şi terminat la Paris, după 16 concerte). Acest turneu a fost urmat de unul mondial “Bang that head that doesn't bang tour”.
În 1985, înainte să intre din nou în studiou, pentru a înregistra un nou album, Metallica a fost pentru prima oară prezentă la festivalul Monsters of Rock din Donnington. James a atras atenţia publicului (70.000 de oameni) de la început că nu sunt o formaţie ca celelalte (fiind programaţi să cânte între Ratt şi Bon Jovi, două reprezentante ale Hair-Metalului): "If you came here to see spandex, eye makeup, and the words 'Oh, baby' in every fuckin' song, this ain't the fuckin' band.
MASTER OF PUPPETS - 1986
Albumul "Ride the lighting" a ajuns să vândă 800.000 de mii de unităţi enorm pentru o casă de discuri independentă. Metallica începe înregistrarile pentru al treilea album la sfârşitul anului 1985. Acesta este înregistrat tot în Danemarca, cu acelaşi producator Flemming Rasmussen.
"Master Of Puppets", primul album integral sub Elektra, este considerat de către majoritatea fanilor hard-core ai Metallica şi de majoritatea specialiştiilor ca fiind cel mai bun. Cel mai bun album Metallica, dar şi cel mai bun album Heavy-Metal al tuturor timpurilor.
Maturizarea formaţiei este evidentă. Complexitatea pieselor este nemaiîntâlnită până atunci. Piese de peste 8 minute ca “Master of Puppets”,”Disposable Heroes” reţin atenţia ascultătorului pe toată durata lor, hipnotizându-l. Piese de energie pură, “Battery” şi “Damage Inc.” sporesc agresivitatea formaţiei. Iar misterul este adus de “The Thing That Should Not Be”- piesa derivată din The Call of Ktulu, fiind inspirată de către povestirile lui H. P. Lovecraft.
Versurile de pe acest album vorbesc în special despre razboi, dependenţă şi chiar politică (“Leper Messiah”). Albumul mai conţie o piesă intrumentală, “Orion”, şi o piesă ce ca structură seamănă cu Fade To Black, Welcome Home (Sanitarium), a doua baladă a formaţiei, ce vorbeşte despre frământările unui nebun internat într-un sanatoriu (sau îngrădirea minţii libere de către societate).
Albumul ajunge să vândă 500.000 de exemplare relativ repede, Metallica primind primul disc de aur. Este primul album thrash care intră în top 100 Bilboard, atingând poziţia 29 fără să fie difuzat la radio. Succesul monstru face ca Metallica să primească o invitaţie din partea lui Ozzy Osbourne de a face un turneu împreună. Invitaţie acceptată, iar succesul enorm pe care Metallica l-a avut în timpul acestui turneu, a făcut ca acesta să fie ultimul ca trupă de deschidere.
Succesul avut de Metallica a făcut ca aceasta să devină o trupă controversată. Melodiile precum Fade to Black şi Sanitarium, dar şi semnarea contractului cu importanta casă de discuri Elektrica, au nemulţumit pe unii fani ai thrashului, acuzând Metallica că au devenit comerciali. Cliff Burton a răspuns acestor acuzaţii simplu: “mi se rupe”.Relaţiile din cadrul formaţiei erau excelente. Cliff avea o influenţă mare asupra formaţiei; în ciuda succesului enorm pe care îl aveau, ei au rămas cu picioarele pe pământ, mai ales datorită atitudini lui Cliff, o persoană neobişuită, extraordinar de liniştită. Datorită lui, James a crescut mult. La început James nu se descurca neapărat în postura de “Front-man” însă în 1986 deja era ceva natural pentru el, datorită încrederii insuflate de către Cliff. Kirk îl considera pe Cliff un frate mai mare. Lars şi James erau foarte apropiaţi. Iar pe cei patru îi lega şi faptul că le placea să bea. Şi obişnuiau să bea foarte mult. Încât fanii i-au numit, la un moment dat, “AlcoholicA” nume de care erau chiar mândri. James povesteşte o scenă în care, fiind anunţat că mai sunt 10 minute până când trebuie să intre pe scenă, el a intrat în panică fiindcă nu era beat..
27 septembrie 1986...se intampla...
...si doare si acum dupa atatia ani...
În 5 ani, la 3 ani de la scoaterea primului album, Metallica a evoluat din formaţie de garaj în formaţie de stadion. Turneul Damage Inc. - primul ca formaţie principală, nu a făcut altceva decât să confirme statutul pe care Metallica îl avea.
Pe data de 27 septembrie 1986, formaţia se afla în Suedia. Autobuzul de turneu se îndrepta către Danemarca, unde aveau să susţină următorul concert,al turneului "Damage Inc. Tour". Lars şi James, dupa ce se ameţiseră bine, dormeau, în timp ce Kirk şi Cliff nu se înţelegeau asupra patului în care urmau să doarmă, cel din faţă de lângă şofer sau cel din spate de lângă un geam (preferat de amândoi). Pentru a aplana conflictul, Kirk ia un pachet de carţi şi îi propune lui Cliff să aleagă fiecare câte o carte, iar cel ce va alege cartea cu valoarea cea mai mare câştigă patul din spate. Prima carte, cea trasă de Cliff, s-a nimerit să fie chiar asul de pică; spăşit şi ofticat, Kirk acceptă să doarmă în patul de lângă şofer. Mai târziu, în aceiaş seară, Kirk nu poate dormi din cauza unor zgomote ciudate. Spatele autobuzului se balansa, filtrul cu cafea fierbinte se varsă peste James trezindu-l, dintr-odată tot autobuzul începe să se rostogolească, ca şi cum ar cădea într-o râpă. Toţi sunt aruncaţi prin autobuz, ca nişte cârpe în cuva unei maşini de spălat. Odată terminată mişcarea de rotire, autobuzul se opreşte. Şoferul şi ceilalţi oameni (tehnicienii şi cei ce se ocupau de turneu) reuşesc să iasă din autobuz. Kirk o face şi el, îl vede pe James care ieşea şi el dupa ce a spart geamul de siguranţă al autobuzului cu piciorul, şi pe Lars care, speriat, fugise la 100 m de autobuz. Uitându-se în jur vedea sau auzea pe toată lumea mai putin pe Cliff. Îndreptându-şi ochii către autobuz vede picioarele lui Cliff ieşind cumva de sub autobuz. Cliff Burton fusese aruncat prin geamul langă care dormea, iar autobuzul a picat peste el. Haosul domnea, ce se întamplase!? Şoferul trăgea de o pătură de langă Cliff, James şi Kirk au sărit imediat “nu îndrăzni să i-o iei!!” Imediat l-au luat la întrebari pe şofer “ce s-a întamplat?, ce ai făcut?, ai băut??” şoferul le-a răspuns că a fost polei şi a pierdut controlul. Între timp o macara a fost adusă pentru a ridica autobuzul şi a-i elibera pe oamenii rămaşi prinşi sub el, printre care şi Cliff. Din păcate macaraua nu a fost bine prinsă şi a scăpat autobuzul, el picând din nou peste Cliff. În cele din urma Cliff a fost eliberat, însă era prea târziu. La vârsta de 24 de ani, Cliff Burton era mort. La -4 grade, James a mers, în chiloţi şi în sosete, 2 mile pentru a încerca să gasească vro urmă de polei. Nu a gasit, şi a fost cu greu convins să nu îl omoare pe şofer. În acea noapte, odată ajunşi la un hotel, Lars, James si Kirk au început să bea. La 4 dimineaţa, Kirk si Lars au fost treziţi de către James, care ţipa pe strada din faţa hotelului “Cliff unde eşti??! Cliff de ce ai plecat?”, au început să plângă amândoi.
Moartea lui Cliff a şocat întreaga lume a metalului, el avea foarte mulţi prieteni fiind chiar şi în 1981 un “star” printre cei ce urmăreau evoluţia thrash-ului. Oamenii nu au fost surpinşi să afle că el cânta cu Metallica, cea mai neobişnuită persoană şi cel mai curtat basist, în cea mai agresivă şi bună formaţie. Trupul lui a fost incinerat, iar la ceremonie Lars, Kirk si James au interpretat, pentru prima oara live, “Orion”. Viitorul formaţiei era incert. Influenţa lui Cliff în formaţie era enormă, si mulţi nu vedeau cum Metallica va putea să continue fără el. Celor trei nici nu le-a trecut prin cap să se oprească, mai ales că după ceremonia funerară, tatăl lui Cliff i-a rugat să continue, pentru a menţine spiritul lui Cliff viu. A doua zi după înmormantare Metallica audia bassisti, posibili înlocuitori pentru postul ocupat de Cliff.
Audiţiile se desfăşurau într-o atmosferă austeră. Mulţi dintre candidaţi nereuşind să stea mai mult de 1 minut în camera de audiţie până să audă cuvântul “next” - următorul. Les Claypool (din formaţia Primus), a fost unul din cei ce au vrut jobul, prieten din copilărie cu Kirk. Formaţia l-a placut, însă i-a considerat stilul prea “funky”. Brian Slagel, cel care l-a recomandat pe Cliff, i-a spus lui Lars ca ştie exact care este persoana potrivită pentru ei: Jason Newsted, din “Flotsam and Jetsam”, megafan al formaţiei. Jason s-a prezentat la audiţii. Tremura de emoţie. Însă cei 3 au considerat că are energia potrivită. Pe data de 28 octombrie 1986,la 3 săptămâni după înmormântarea lui Cliff, Lars l-a anunţat pe Jason, într-un restaurant local unde erau împreuna cu James şi Kirk, că a primit slujba. Jason a început să facă tumbe, să sară pe mese, să ţipe de fericire. O săptămână mai târziu, formaţia a plecat în turneu.
Jason a fost un influx nesfărşit de energie pentru formaţie. A devenit repede “live-guy” permanenţă legătura dintre formaţie şi fani. James a spus într-un interviu că Jason era în stare să meargă pe stradă să ceară oamenilor să le dea autografe… Însă nu totul era perfect. O perioadă de calm se instaurase, iar odată cu el a venit şi adevărata durere, conştientizarea faptului că… o persoană foarte importantă nu mai era, Cliff. James, Kirk şi Lars resimţeau din plin lipsa lui Cliff. Ei l-au scos ţap ispăşitor pe Jason. Uşor, uşor au început să-l fiarbă: să vada cât poate duce. Iar naivitatea lui Jason, făcea lucrurile şi mai uşoare pentru ceilalţi 3. De exemplu, ei spuneau tuturor că Jason este homosexual, sau ieşeau în oraş să bea sau să mănânce ceva şi puneau toată consumaţia pe contul lui Jason… şi o mulţime de astfel de lucruri, ei îl numeau pe Jason în loc de Newsted, NewKid. Pentru Jason nu era chiar slujba perfectă. Însa el a rezistat, dobândind cu adevărat locul în formaţie.
Pentru a evita o reacţie negativă a fanilor, Metallica a preferat să elibereze un disc de cover-uri, în locul unui album de studio cu cântece noi. “The 5.98$ E.P.: Garage Days Re-Revisited”, pentru a face cunoştinţă fanilor cu noul bassist în iunie 1987. Albumul a fost în mare parte înregistrat în Garajul lui Lars, de aici şi numele E.P-ului.
CREEPING DEATH - 1987
GARAGE DAYS RE-REVISITED - 1987
...AND JUSTICE FOR ALL - 1988
harvester of sorrow
Cel de-al patrulea album Metallica este “…And Justice For All”. Multii fani sau specialisti se indoiau de puterea creativa a Metallici fara Cliff. Insa relatia dintre James Hetfield si Lars Ulrich a fost intotdeauna primordiala pentru formatiei. Ei sunt baza fortei creative ce inseamna Metallica. Astfel albumul “…And Justice For All” a fost un succes masiv. Tributul suprem adus de formatie lui Cliff.
Uimitor este faptul ca, albumul nu este la fel de complex ca “Master of Puppets”, ci mult mai complex! Iar 7 din 9 piese au peste 6 minute, celelalte 2 nu au “decat” peste 5 minute. Albumul continua trendul impus de ultimele doua albume, adica:
- Incepe cu un cantec foarte energic si rapid: “Blackend”
- A doua piesa este cea care da si titlul albumului: “…And Justice For All”
- Penultima piesa este instrumentala: “To Live Is To Die”
Versurile sunt in acelas registru ca si pana acum, frustrare ( “Harverster of Sorrow” sau “Frayed Ends Of Sanity”), razboi (epicul – “One”sau “Blackend”), libertate (“Eye of The Beholder”, “Dyers Eve”sau “The Shortest Straw”) si politica(“…And Justice For All”), insa sunt mult mai directe. Hetfield a vorbit,in versurile sale, mult mai direct pe acest album despre societate. Insa, in ciuda stilului agresiv al lui James de a canta, versurile nu vorbeau de revolta sau nu instigau la violenta. Albumul mai contine si o piesa instrumentala “To Live Is To Die” care contine riff-uri scrise de Cliff, precum si o poezie citita de James la mijlocul catecului (ce are 9:48,cu 3 secunde mai mult decat “…And Justice For All”).
Albumul este mai complex, mai direct decat ”Master of Puppets” sau “Ride the Lighting”, a avut un succes comercial mult mai mare decat precedentele (a atins locul 6 in Top 200 Billboard,primul top 10 al lor), de ce nu este cel mai bun album Metallica? Ei bine, este pur si simplu infect produs. Sunetul de chitara este foarte subtire,sunetul tobei mari este mai degraba un click decat un sunet obisnuit al unei tobe mari, asa numitul pounding, iar bassul..bassul nu se aude (toate acestea adauga un caracter oarecum metalic, la propriu). Sunt mai multe variante pentru lipsa bassului:
- Jason era nou in formatie si nu a avut un cuvant de spus la mixaj
- James si Lars, nu aveau incedere in talentul lui Jason, ei , in timpul mixajului, ar fi decis ca bassul sa fie dat foarte incet, abia audibil, la asta adaugand inca -1 DB.
- (cea confirmata de Jason si Lars) Bassul lui Jason imita chitara ritmitca si tobele, sunetul bassului fiind confundat cu cel al chitarii si sau al tobei.
Metallica isi castigase deja un loc in istoria muzicii, chiar devenint o trupa Metal legendara, totul fara ajutorul radioului sau, nici atat, al televiziunii. Ceea ce Metallica aduce nou odata cu albumul este primul Video-Clip, pentru piesa “One”- care are aceias structura cu “Sanitarium” si “Fade To Black”, de pe precedentele 2 albume. Clipul prezinta formatia cantand piesa intr-un depozit, clupul fiind mixat cu parti ale filmlui “Jonny Got His Gun”, decat sa negocieze pentru dreptul de a folosi filmul,ei au cumparat toate drepturile pentru film. Videoul a avut un impact foarte mare asupra publicului MTV. Fiind difuzat in mod regulat, cu toate ca avea peste 8 minute. De asemenea exista si o versiune a clipului fara film. El a fost inclus pe DVD-iul pe care MTV l-a scos in 2007, ce continea cele mai marcante 24 de videouri din istoria MTV.
De asemenea in anul 1989 Metallica a fost nominalizata la premiile Grammy, care aveau pentru prima oara o sectiune hard rock/metal, alaturi de AC/DC si alte trupe printre care si “Jethro Tull”, care nici nu s-au obosit sa apara la ceremonie, nominalizarea lor fiind considerata o ofensa la adresa hard rockului, nu pentru ca ei ar fi controversati sau ar canta prost, ci pentru ca nu erau nici pe departe o formatie Metal sau Hard Rock ci Art Rock (de exeplu solistul canta la flaut). Metallica era clar favorita la castigarea premiului, insa comisia ofere premiul formatiei “Jethro Tull”. Acest lucrul nu a afectat cu nimic atmosfera in formatie sau succesul pe care il va avea tuneul “Dameged Justice”, insa a pus in discutie competenta juriului.
In timpul tuneului ei nu au cantat albumul in totalitate, din cauza complexitati iesite din comun. La un moment dat Kirk declara: "One day after we played 'Justice' and got off the stage one of us said, 'we're never fucking playing that song again.”(“Intr-o zi, dupa ce am cantat ‘Justice’ si am parasit scena, unu din noi a spus ‘Imi bag p*** de-l mai cantam vreodata!’”)
THE BLACK ALBUM - 1991
nothing else matters - live 1992
Metallica a crescut cu fiecare album, atat în complexitate cât şi ca atitudine. Încecările prin care au trecut i-au facut mai puternici. Turneul “Damaged Justice” a adus formaţiei cele mai mari încasari de până atunci. Fanii îi iubeau mai mult ca niciodată, Metallica devenise un monstru al muzicii Heavy Metal. Inceputul anilor '90 a însemnat moartea hair-metalului sau glam metalului. Singurele supravieţuitoare ale anilor '80 erau formaţiile ce aveau atitudine şi agresivitate. Totodată Grungeul (prin Nirvana) începuse să iasă la suprafaţă. Astfel anii 1990-1991 au fost foarte productivi din punct de vedere muzical. Formatia Megadeth a scos cel mai de succes album al lor “Rust in Pace”, Nirvana la fel: “Nevermind”,precum si Guns and Roses: “Use your Illusion 1”. Însă cel mai important album din acea perioadă va fi: “Metallica” numit de fani si cunoscut ca “The Black Album” (din cauza logoului şi copertii negre dar şi succesului comparativ cu “The White Album”).
Producţia albumului a ţinut 10 luni şi a costat peste 1 milion de dolari. Producătorul albumului a fost Bob Rock, care fusese chemat sa mixeze albumul, însă el a dorit să-l producă în totalitate. Bob s-a întâlnit cu James şi cu Lars şi le-a spus în faţă ca albumele lor suna foarte prost în comparaţie cu ceea ce fac pe scenă. Metallica era foarte conservatoare în ceea ce priveste muzica lor. James nu avea un cuvânt de spus în solo-uri sau părţile lui Lars, dar nici ceilalti nu puteau comenta la adresa versurilor sau rift-urilor. Deveniseră foarte rigizi, iar ca cineva din afara formaţiei să comenteze la adresa muzicii lor li s-a parut foarte deplasat. De aceea Bob a fost greu acceptat de către formaţie. Însa dupa 10 luni de certuri nesfârşite, 10 luni tensionate şi foarte grele (surprinse de filmul “A year and a half in the life of Metallica” partea 1 ) Metallica, pe 13 august 1991, a scos pe piata “Albumul Negru”. Albumul a avut un succes fara precedent in istoria Heavy-Metalului, oamenii stateau la cozi enorme pentru a-l cumpăra.
Muzica de pe acest album este complet diferită faţă de albumele precedente, influenţa lui Bob Rock fiind evidentă. Albumul este produs impecabil, piesele sunt mult mai simple, cântece de un singur riff, nu ca în precedentele albume ce conţineau 3-6 riff-uri înghesuite într-o singură piesă. Vâlva creată şi popularitatea enormă a formaţiei, a făcut ca radioul sa fie obligat practic sa transmită Metallica. Iar cantecele simple au făcut ca formaţia să-şi mărească considerabil baza de fani.
Demo-urile pieselor au fost înregistrate acasă la Lars cu 3 luni înaitea intării în studio, de către Lars şi James. Albumul conţinea 12 piese. Printre care şi o piesă mult mai lentă ca cele de până atunci “Nothing Else Matters”, piesă ce nu trebuia inclusă pe album fiind considerată prea personală de catre James. O baladă cu dinamica intoarsă “The Unforgiven”,o melodie despre conştiinţa de sine “Sad But True”, precum şi despre “drum” “Wherever I May Roam”, sau despre razboi “Don’t Tread On Me”, “Struggle Whitin”,”Through The Never”, chiar despre religie “The God That Failed” şi “bârfă”: “My Friend Of Missery” si “Holier Than Thou”. Piesa ce a avut cel mai mare succes a fost, de departe, “Enter SandMan”, primul extras de pe album.
În prima luna au vândut milioane de albume. Succesul era enorm. Iar în 1991, Metallica a caştigat premiul pentru cea mai bună formaţie Rock,la MTV Music Awards, şi a interpretat melodia “Enter Sandman”. Succesul era monstruos, rămăsese doar să ducă noul alb...continuam...
NEW SKULLS FOR THE OLD CEREMONY - 1992
LIVE SHIT,BINGE AND PURGE - 1993
LOAD - 1996
ACOUSTIC METAL - 1997
RELOAD - 1997
GARAGE INC. - 1998
THE COMPLETE GARAGE DAYS - 1998
S&M - 1999
ST. ANGER - 2003
DEATH MAGNETIC - 2008
Precum stiti, DM a fost promovat masiv de Metallica incepand cu luna mai cand au inaugurat site-ul Mission:Metallica prin care au oferit fel si fel de asa-zise bunatati. Evident ca miscarea a tintit sa puna bine trupa cu internautii mai ales dupa scandalul cu Napster din 2001 cand trupa a dat in judecata un site pentru ca le pirata intreaga discografie. In fine, materialele de pe Mission Metallica au fost mai mult sau mai putin interesante. Erau anumite poze si filmulete haioase sau interesante prin continut dar si foarte multe clipuri plictisitoare care nu incalzeau pe nimeni. Eu am incetat sa le urmaresc imediat ce a aparut primul single. Pur si simplu devenea o pierdere de timp. Albumul se anunta bun, ce rost mai avea sa vad preview-uri cu nimic?
Este primul album la care trupa lucreaza cu noul bassist - Rob Trujillo dupa plecare lui Jason Newsted in 2001. N-as putea spune cat a contribuit el la acest album. Hetfield spunea ca mai mult decat Newsted in 14 ani. E o declaratie destul de urata...mai ales pentru ca Newsted era un mare artist, mai ales live. Rob e un bun bassist dar nu se va putea compara niciodata cu spectacolul pe care-l facea Jason la concerte. Trecand peste asta, Death Magnetic este un album neaspteptat de bun. Vine dupa un album mai putin apreciat - St.Anger - si vine plin de solo-uri la chitara si versuri ceva mai bune.
*
That Was Just Your Life - este piesa de deschidere a albumului si e foarte puternica, asa cum trebuie sa fie orice piesa numarul 1. Poate aduce aminte de Blackened de pe ...And Justice for All, avand pana la un moment dat cam aceeasi structura. Riff-ul e foarte suparat si rapid. Primul solo o ia la goana cu tot cu cel care aude, semn ca Hammet inca poate...si poate bine. Urmeaza apoi un duel intre chitari unde James si Kirk se iau la intrecere. N-as putea spune cine castiga. Poate doar melodia are de castigat pentru ca este excelenta. Tobele lui Lars suna bine aici, momentele cand sunt foarte repetitive sunt bine alese si alterneaza ritmul intr-un mod echilibrat.
The End of the Line - este prima piesa de pe album care se ghideaza dupa principiul : intro - riff - versuri - refren - solo complex - outro. Riff-ul din intro a fost auzit prima data in 2006 intr-un concert din Seoul unde trupa a cantat un demo numit The New Song a.k.a Death is not the End. Cu exceptia acelei portiuni, piesa n-are nimic in comun cu acel experiment live. Exista si un fel de tentativa de backing-vocal de la Rob Trujillo. Versurile se preling rapid pe langa instrumente. Mesajul nu are cine-stie-ce profunzime dar intra bine in atmosfera. Exista un moment lent in ultimul sfert al piesei dupa care izbucneste din nou intr-o nebuneala heavy pana la sfarsit.
Broken, Beat & Scarred - Riff-ul face toti banii. Are o usoara tenta orientala si suna foarte, foarte cool. O parte din refren : We Die Hard e probabil pentru scepticii care tot zic ca Metallica nu mai exista de nu-stiu-cati-ani. Oh, dar stati ca exista...si astea trei piese sunt doar inceputul. B,B & S e structurata dupa acelasi principiu ca si mai sus.
The Day That Never Comes - am analizat-o destul aici. Mai tin sa adaug ca imi este inexplicabil de ce Metallica a ales piesa asta ca prim-single. E un cantec bun dar pe album exista altele mai bune care ar fi meritat promovate. Intre timp a aparut si videoclipul, pe care-l aveti mai jos :
Tot nu inteleg ce are Metallica cu denumirile astea obscure de genul : The Thing That Should Not Be, The Unnamed Feeling, The Day That Never Comes. Repet : a nu se intelege ca nu-mi place.
All Nightmare Long - parerea mea e ca e cel mai bun cantec de pe Death Magnetic. Intro energic, apoi intra chitara electrica peste, alaturi de niste baterii excelente marca Lars Ulrich. Iti vine un chef nebun de headbanging cand il auzi pe James numarand : one, two, three...urmat imediat de o explozie heavy . Refrenul este unul dintre cele mai catchy de pe intreg albumul : "Hunt you down without mercy/ Hunt you down all nightmare long/ Feel us breath upon you face/ Feel us shift every move we trace". In ultimul sfert exista un scurt moment de tacere dupa versul : "This is your confession" si bang! intra din nou refrenul. Pur si simplu genial! Este exact genul de cantec pe care-l asteptam de la 'Tallica dupa atatia ani.
Cyanide - Metallica au cantat in premiera Cyanide la Ozzfest anul acesta. Aici putem auzi o mica contributie marca Rob Trujillo cu o bucata de bass+baterie. Din nou mi-au placut foarte mult tobele lui Lars aici. Foarte energice si variate. Refrenul mi-a ramas destul de repede intiparit in minte : Suicide, I've already died/ You're just the funeral/ I've been waiting for/ Cyanide, /living dead inside/ Break this empty shell forevermore. Cantecul mai are si un bridge unde James canta foarte curat acompaniat de propria chitara. Acel moment detine versuri de cea mai buna calitate marca Hetfield.
The Unforgiven III - povestea poate fi interpretata ca fiind fortata. Am avut The Unforgiven pe The Black Album, o super balada atat heavy cat si melodioasa. Pe albumul ReLoad (6 ani mai tarziu) a aparut The Unforgiven II care a beneficiat de un videoclip asemanator ca o continuare. Sunt curios daca si III-ul va avea acelasi gen de ilustrare . Daca in prima piesa aveam So I dub thee Unforgiven iar in a doua Cause you're unforgiven too, aici avem multe Forgive me-uri.
Este piesa mea preferata dupa All Nightmare Long pentru ca este superba cap-coada si una din cele mai bune balade facute vreodata. Este structurata cu versuri heavy si refren slow. In intro avem o bucata la pian urmata de un moment orchestral dupa Ennio Morricone cu al sau "Ecstasy of Gold" . Versurile sunt pur si simplu ametitoare si indeamna la visare iar vocea lui James atinge cote inimaginabile. Solo-ul este incredibil . E ca si cum Kirk Hammet a introdus in solo-ul asta toata jalea, furia si frustrarea de pe St.Anger (unde n-au existat solo-uri la chitara). Chitara sa plange si plange minunat. Piesa se incheie pasnic cu aceleasi versuri deosebite : Set sail to sea but pulled off course /By the light of golden treasure/ How could he know this new dawn's light/ Would change his life forever ; How can I be lost/ If I've got nowhere to go?/ Search for seas of gold/ How come it's got so cold?/ How can I be lost/ In remembrance I relive/ So how can I blame you/ When it's me I can't forgive?
The Judas Kiss - intro - riff - versuri - refren super-misto - solo - outro. Acelasi principiu care nu da gres. Super-cantec! Bow down/ Sell your soul to me/ I will set you free/ Pacify your demons/ Bow down! /Surrender unto me/Submit infectiously /Sanctify your demons/ Into abyss/ You don’t exist/Cannot resist the Judas kiss. Dupa un solo rapid urmeaza un bridge si apoi inca un solo la fel de nebunesc. Nu-ti mai ramane decat sa ridici "coarnele diavolului" in aer, sa dai din cap si sa spui : Metallica baby! \m/ @____@ \m/
Suicide & Redemption - este piesa nr.9. Daca e ultima sau penultima, atunci e instrumentala dupa modelul Metallica anilor '80. E drept ca dupa niste cantece atat de misto precum All Nightmare Long, Unforgiven III sau Judas Kiss parca nu te mai impresioneaza asa tare instrumentalul asta. Dar S&R e muncita si complexa. Nu stiu de ce o tot vad pe coloana sonora a unui film.
My Apocalypse - cea mai thrash piesa de pe album. Cam aiurea ce bate Lars la tobe. Adica e rapid dar uneori parca-ar fi muzica house. Eh, nici chiar asa. James mentioneaza cuvintele "Death Magnetic" in versuri. Fraza "Death Magnetic / Pulling Closer Still" ar fi fost tare potrivita la un promo pentru album. In rest avem un James care le zice bine cu vocea - repede si ragusit si un Kirk ale carui degete n-au stare...
Si asa se incheie albumul.
Nu stiu cat de logic e titlul albumului. Death Magnetic. Moartea - ca un magnet ce ii atrage pe toti cei din jur. Metafora e reusita dar nu stiu cat se integreaza in piese si in mesajul pe care le transmit ele. Chiar daca nu fac parte din album merita mentionate si celelalte 2 creatii ale trupei cu Trujillo in componenta : instrumentalul Ecstasy of Gold cover facut ca omagiu la adresa lui Ennio Morricone pentru ca ei folosesc bucata ca intro de mai bine de 20 de ani. De altfel, 'Tallica a facut un cover Iron Maiden ca tribut pentru piesa Remember Tomorrow. Puse laolalta cu cele 10 piese magnetice aceste 2 creatii se integreaza bine in decor.
Concluzionez prin a spune ca e un album extraordinar de bun. Poate chiar cel mai bun material pe care l-au scos de la The Black Album incoace. Fanilor heavy-metal care nu le vor placea acest album...pai nu stiu ce sa le mai zic. Poate au un fix cum ca orice-ar scoate Metallica e naspa. Asta e...nu poti sa-i convingi pe toti. Daca St.Anger ar fi fost scos de o alta trupa, ar fi fost un album foarte apreciat de toata lumea, inclusiv de cei care injura acum acea parte discografica a Metalicii. Probabil ca si cu Death Magnetic ar fi la fel. Doar ca el e deja un album extraordinar!
